A început campania de defrişare a carpenului

La data de 29.09.2007 a început campania de defrişare a carpenului, lucrare care va fi realizată de către firma Motodum. Înlăturarea invaziei de carpen de pe platou este o măsură urgentă care s-a luat în scopul conservării peisajului de pajişte cu stejari multiseculari, creat de comunitatea săsească de aici în Evul Mediu. Altfel, în câţiva ani, datorită succesiunii naturale platoul ar fi fost invadat de pădure, iar stejarii ai căror habitus s-a format în condiţiile habitatului deschis ar fi fost sufocaţi de pădure. În acest an, o suprafaţă de 14 ha din rezervaţie, se va elibera de invazia de carpen. Pentru realizarea acestor lucrari, se vor folosi motocositoare manuale.

Echipa de lucru este formată din localnici ai satului Şaeş. Ne bucură faptul că putem oferi câteva locuri de muncă populaţiei aşezărilor rurale din vecinătatea oraşului Sighişoara.

C. I. Moga-biolog

Tăiere carpen
Tăiere carpen

Custozi                                                                                                              Finanţatori

Parteneri media